Comana de noiembrie sau veloparapanta

S-ar putea ca aceasta să fi fost ultima plimbare în afara orașului pe acest an.

Continuă lectura

Reclame

Pentru la primăvară : București – Vulcanii Noroioși

Nu am mai fost aici din 2003. Am văzut azi un anunț pe net și mi-am amintit.

Zona e frumoasă și merită vizitată, mai ales pe bicicletă. Continuă lectura

Melodiile serii și proiectul Alfa&Omega

În primul rând țin să precizez că voi lăsa o vreme postul cu Salonic ca sticky, adică primul de sus oricâte aș posta mai recente. Asta pentru că vreau de pe acuma să știe lumea de intențiile mele și să se poate pregăti dn timp !

Am chef de pedalat un pic prin cartier.

Voi folosi aceste melodii.

Continuă lectura

Planuri 2012 : București – Nei Pori via Salonic

Am această idee de ceva vreme. Momentan am fost ocupat cu altele. Nu durează mult să ajung(i) până acolo.

Continuă lectura

Oltenița de duminică

Gata !

M-a lovit inspirația ! Scriu despre tura la Oltenița. Cea de duminică. Șι în sfârșit am ajuns la 45.000 km

Continuă lectura

Cum mai e traficul prin București

În primul rând că la Răzoare, luni, când eram în spatele unui autobuz și eram gata să ies din sensul giratoriu, observ foarte mirat că autobuzul face la stânga.

Eu am văzut că în cadrul lucrărilor pentru noua gură de metrou erau incluse și câteva benzi de asfalt, dar am crezut că e parcare :))

Continuă lectura

Idei sau poza momentului + melodie călduroasă

Cu așa echipament aș vrea eu să fac București – Făget sau un traseu mai solicitant.

Nu m-am putut abține să o pun la secțiunea trasee …

Continuă lectura

Propunere pentru al 5-lea sau un alt viitor antrenament

Pentru că am fost răcit și pentru că mai fusesem pe toate acele rute, am sărit peste primele 3 antrenamente organizate de Iulian, Cuculas Cătălin și Danny Daniel Danny, respectiv București – Ploiești și retur, București – Giurgiu și retur, București – Urziceni și retur.

Continuă lectura

Despre bicla mea partea II

După ο zi plină de ulei de lanț și de mers cu RATB pe distanțe gen Ghencea – Pipera, am reușit să fac bicla funcțională ! Despre viața schingiuită a biclei mele schingiuite !

Uite ce frumos e schimbătoorul !

Continuă lectura

Bicicleta cu noroc sau lanțul buclucaș

Iar s-a întâmplat.

Bicicleta mea de suflet îmi mai și mănâncă zilele.

Dar are dreptate. Are 23.300 de km din care 21.800 făcuți de mine și oboseala își spune cuvântul. Acum că vine iarna am decis să nu mă mai frec cu frânele pe saboți și să investesc în frâne pe disc. Dar nu mecanice, ci hidraulice. Continuă lectura

Despre bicla mea partea I

Ce este si ce reprezintă bicla mea pentru mine ?

Există o legătură care s-a creat între noi ?

M-ar lăsa sufletul să o vând ?

Întrebări și răsunsuri în care sigur se vor regăsi măcar o parte dintre cititori. Continuă lectura

Sinaia – București

Asta a fost înainte să mi se fure bicla, deci înainte să plec în Turul Olteniei…

Era cald, frumos, super de mers la munte. Îmi place foarte mult că între mai și septembrie poți oricând să iei trenul personal de 6 dimineața și 6 lei și în vreo 3 ore ești la Sinaia.

Continuă lectura

Back in Black !

N-am mai scris. Că am fost bolnav. Încă sunt…Daciile astea ne îmbolnăvesc pe toți !

Tot ce am făcut a fost să dorm 4 zile în frig (nu merg caloriferele și nici aerul condiționat din Dacie) Continuă lectura

Bikewash sau Marea Ieşeală

Am fost la o tură cu bicla. Sau la mai multe. Nu mai stau să le număr. Am nevoie să merg undeva, mă urc pe biclă.

Asta a fost joi, când a plouat de a rupt…

Mie îmi place că e ca şi cum aş ieşi cu maşina. O scot din garaj, mă urc şi am plecat. Continuă lectura

Idee de traseu : Bucureşti – Făget

Am cunoscut pe neto biciclistă împătimită care locuieşte în Făget, aşa că m-am gândit să îi fac o vizită, la un moment dat, poate la vară…

Cum ? Cu bicla !

Continuă lectura

Plimbarea în grup 1012011

Plimbare de ziua mea !

Ne-am hotărât ca după noaptea de revelion, să ne mişcăm un pic până în centru, oricât de adormiţi, beţi sau morţi am fi ! Continuă lectura

Plimbare cu bicla în pădurea Băneasa

Salut ! Revin cu un nou episod !

Este vorba despre o excursie foarte aproape de Bucureşti, dar în care m-am simţit ca la munte.

Continuă lectura

Articol aniversar „Sârma magică”

Scriu acest articol cu ocazia aniversării a două lucruri importante care se împlinesc azi !

În primul rând, singura bicicleta pe care o mai deţin , al meu TREK 3900 din 2008 a împlinit astăzi vârsta de 21.200 de kilometri. Mă şi mir că a rezistat până aici. Continuă lectura

Mini traseu cultural la altitudine !

A fost ideea lui Marian.

Ideea era să ne plimbăm pe DN1 şi pe câteva poteci neasfaltate, dar să vizităm şi câteva repere locale.

Zis şi făcut ! Am plecat cu trenul de 6 şi jumătate, un personal de 10 lei Continuă lectura

44 de pedale sau „Înviorarea după hibernare”

Event-ul pe Facebook încă există la categoria past events..

Este vorba de aceeaşi săptămână plină de soare şi de temepraturi destul de ridicate. Este vorba de 13 marite 2011, la doar o zi distanţă de cucerirea Argedavei ! Continuă lectura

În căutarea cetăţii Argedava

Hai că azi scriu două, nu una! (2 aventuri).

12 martie 2011

Cetatea Argedava sau Sargedava era o aşezare getică, situată în actuala localitate Popeşti, pe o terasă spre râul Argeş.

Prima mea tură în afara Bucureştiului cu CUBE-ul care nu mai e (R.I.P)

Era una dintre primele zile cu soare şi cu temperaturi ridicate. Continuă lectura

Bucureşti – Câmpina sau „Vânturile schimbării”

26 martie 2011

Am aflat tot de pe facebook că se înscrie multă lume la o tură de sâmbătă mai lungă decât de obicei. Mie imi plac turele lungi, mai ales atunci când suntem mulţi.

http://www.bikemap.net/route/1265510

E întotdeauna mai bine să ai alături de tine prieteni sau colegi de tură care fără îndoială îţi vor sări în ajutor Continuă lectura

Tură de toamnă pe Valea Doftanei

14 noiembrie 2010

Traseul a fost Posada – Comarnic – Secăria – Valea Doftanei – Lacul Paltinu – Câmpina – Telega – Băicoi – Ploieşti. Aici link la bikemap !

Am plecat într-una din primele excursii cu grupul cel mare. Am aflat de pe facebook de eveniment. Sincer nu credeam că vom fi în număr atât de mare.

Am fost peste 50, dacă îmi amintesc bine. Continuă lectura

Turul Olteniei – episodul 7 sau „Cum mi s-a furat Cubul”

Urma să fie ultima zi a turului României. Pardon, turul Olteniei. Am plecat relativ devreme din Alexandria. Pe la 9.
Eu mai fusesem în acest oras, aşa că nu prea aveam ce să vizitez. Am văzut touşi un monument al unor eroi, însă cam atât .

Singura dată când mă perindasem pe aici fusese atunci cu tura la Ştefan cel Mare. Atunci eram „în tranzit”, vorba domnului cu Dacia 1310.

Ce era interesant? Că a doua oara, deşi eram în acelaşi oraş, mi se părea considerabil mai mare. Continuă lectura

Articol aniversar – Bucureşti – Ştefan cel Mare

Scriu acest articol cu ocazia acumulării a peste 3500 de vizualizări de când am lansat blogul ! Deşi aveam deja 2 articole iniţiale, am lansat acest blog pe data de 8 septembrie 2011.

Consider acest moment a fi o primă „bornă” pe drumul către destinaţia finală. Acea destinaţia este inima voastră, dar şi dorinţa de a ştii că poate într-o zi veţi continua să răspândiţi aceste concepte, emoţii, vise şi cuvinte ! Continuă lectura

Turul Olteniei – episodul 3 sau „pe urmele lui Brâncuşi”

Ziua mea preferată din acest tur.

Aştept de multă vreme să scriu despre asta.

Am plecat fericit şi odihnit din Râureni. Deşi drumul nostru o lua într-o direcţie opusă faţă de oraşul Râmnicu Vâlcea, am ţinut să îl vizitez. Continuă lectura

Cum să faci 131 de kilometri pe stomacul gol

În primul rând asta s-a întâmplat chiar azi.

În ultima lună, după ce mi s-a furat bicla cea nouă nu m-am mai aventurat prea mult în afara oraşului, adică la ture mai lungi.

Azi însă am păcălit un cursierist că am şi eu cursieră Continuă lectura

O cicloaventură de Ziua Muncii !

Sau Cluj – Vama Veche – pentru mine a fost doar Bucureşti – Vamă.

Asta nu a fost ideea mea, ci a unui clujean, anume Iulian Bărbuceanu.

Acesta a parcurs aproape în întregime tronsonul Cluj Napoca – Braşov, apoi pe 28 aprilie s-a întâlnit cu noi şi am plecat mai departe către Vamă.

Traseul oficial a fost cel de aici, însă pentru mine, cel puţin, a suferit modificări – voi reveni asupra acestui aspect un pic mai încolo. Continuă lectura

Bucureşti – Roman

De fapt trebuia să fie Bucureşti – Iaşi.

Deocamdată acest traseu este pentru mine personal best – cei mai mulţi km făcuţi în mai puţin de 24 de ore.

Am plecat cu 2 Mountain – BIke ATEnţie nu cursieră ci MTB ambele cu cauciucuri destul de late pentru aşa ceva anume 2.0.

Am plecat cu Snickers şi batoane cu susan, apă şi pâine cu salam dar a fost de ajuns… Continuă lectura

Cu bicicleta la mare

10 martie 2010

Îmi dau seama că după vreo juma` de an de pauză e vremea să mă reapuc de biciclit.

Vine vremea frumoasă, se întunecă mai târziu, dar cel mai grav mi-e dor de şosea!

Aşa că intrând în criză de timp îmi trebuia un motiv să strâng bani de biclă. Continuă lectura